MOTOR ELECTRIC CU DISCURI
Price not visible for this package
Assignment
No.: RO128458
Date: 30.05.2013
URZICĂ RADU [RO]
Description:
Invenţia se referă la un motor electric cu disc. Motorul electric, conform invenţiei, este alcătuit dintr-un disc (1) pe care se află înfăşurat un conductor (3), în aşa fel încât se obţine unghiul alfa, discul (1) rotindu-se solidar cu un ax (2), într-un câmp magnetic, asigurat de patru perechi de magneţi (4) N-S, permanenţi, situaţi pe o carcasă (5) stator a discului (1), tot de formă circulară, astfel încât cele patru perechi de magneţi (4) N-S să fie poziţionaţi, pe carcasă, la 90°, unul faţă de celălalt, în cruce, în acelaşi conductor (3) neîntrerupt, din înfăşurarea discului (1), trecând printr-o canelură practicată în ax (2), pe discul numărul doi, practicând o nouă înfăşurare, care se va roti solidar cu discul doi, într-un câmp magnetic, asigurat de cele două perechi de magneţi (4) N-S, montaţi pe carcasa (5) stator a discului doi, în formă de cruce, rotiţi cu un număr de grade, în funcţie de lăţimea magneţilor, conductorul (3) continuând neîntrerupt pe discurile (1) trei, patru şi aşa mai departe, până la nouăzeci, care se vor roti în câmpuri magnetice, exercitate de câte patru perechi de magneţi (4) N-S, montaţi pe carcasele (5) stator, trei, patru şi aşa mai departe, până la nouăzeci, defazaţi cu un număr de grade, în funcţie de lăţimea magneţilor, astfel încât cele patru perechi de magneţi (4) N-S să încheie rotaţia completă de 360°, iar în final, conductorul (3) înfăşurat pe cele 90 de electrodiscuri (1) se va afla într-o mişcare de translaţie printr-un câmp magnetic continuu, asigurat de cele patru perechi de magneţi (4) N-S, montaţi pe carcasele (5) stator ale discurilor, defazate cu un număr de grade, în