INELUL, BISTURIUL ADIŢIONAL
Price not visible for this package
Assignment
No.: RO128258
Date: 30.04.2013
MANOLACHE ILEANA [RO]
BARDAS ANTONELA MONICA [RO]
Description:
Invenţia se referă la o metodă ce are aplicabilitate atât în regnul animal, cât şi vegetal, pentru separarea siamezilor cu şanse reale de existenţă ulterioară, când există organe vitale pentru fiecare, ce permit secţionarea, fiind o operaţie inversă implantului, respectiv, altoiului, când iniţial erau două entităţi funcţionale separate. Metoda conform invenţiei se referă la o anteseparare la nivelul secţiunii de unire a siamezilor, fără secţionarea ţesuturilor, realizată printr-un inel care circumscrie exterior conturul de unire a corpurilor, putând fi o cordeluţă din catgut natural, aplicată din primele zile de existenţă a siamezilor, şi care poate fi strânsă gradat, conducând la o conservare a suprafeţei iniţiale a secţiunii de unire, şi chiar la o regresie prin constrângere fizică exterioară, nedureroasă, fiind o pseudochirurgie - o fază anterioară actului chirurgical final, şi, chiar dacă dezvoltarea organelor pentru fiecare dintre aceste corpuri este diferită, prin această metodă, pe de o parte, există o comunicare funcţională salvatoare, în caz de necesitate, iar pe de altă parte, o cale de a stimula organul mai slab să se dezvolte.