METODĂ ŞI ECHIPAMENT PENTRU CONTROLUL ONLINE INTEGRAT AL GEOMETRIEI SUPRAFEŢELOR PRELUCRATE PRIN AŞCHIERE
Price not visible for this package
Assignment
No.: RO130709
Date: 27.11.2015
CONSTANTIN IONUT CLEMENTIN [RO]
MARINESCU VASILE [RO]
BANU MIHAELA [RO]
EPUREANU ALEXANDRU [RO]
MARIN FLORIN BOGDAN [RO]
Description:
Invenţia se referă la o metodă şi la un echipament pentru controlul geometriei suprafeţelor prelucrate prin aşchiere. Metoda conform invenţiei constă dintr-o primă etapă de evaluare a deviaţiei dimensionale (ΔL) într-un punct de prelucrare, prin măsurarea forţei totale (F), definită ca sumă a două componente, prima componentă (F) fiind datorată deformaţiei elastice, iar cea de-a doua componentă (F) fiind datorată procesului de aşchiere, relaţia de legătură dintre forţa totală (F) şi deviaţie (ΔL) fiind dependentă de o constantă elastică (K) a unui element (b) elastic al unei port-scule, prin intermediul căreia o sculă este fixată pe o maşină-unealtă cu care se realizează aşchierea, şi de o funcţie (f) determinată din măsurători făcute în cursul unor prelucrări precedente, urmată de o a doua etapă de compensare a deviaţiei dimensionale (ΔL), prin deplasarea sculei cu opusul acestei deviaţii, deplasare realizată cu ajutorul unui motor piezoelectric. Echipamentul conform invenţiei este constituit dintr-o port-sculă (1) separată în două zone (a şi c), printr-o a treia zonă (b) care poate fi deformată elastic, între cele două zone (a şi c) fiind montate una sau mai multe perechi de elemente piezoelectrice, fiecare pereche fiind alcătuită dintr-un traductor (4) piezoelectric, pentru măsurarea forţei, şi un motor (7) piezoelectric, separate printr-un element (5) intermediar.