APARAT ŞI SISTEM PENTRU TRANSFERUL NERADIANT AL ENERGIEI ELECTRICE, LA DISTANŢĂ, FĂRĂ CONDUCTORI DE LEGĂTURĂ
Price not visible for this package
Assignment
No.: RO129747
Date: 29.08.2014
BUDIRINCĂ VALENTIN [RO]
Description:
Invenţia se referă la un sistem pentru transferul neradiant al energiei electrice la distanţă, fără conductori de legătură, destinat în special utilizării în zonele unde nu pot fi amplasaţi stâlpi şi reţele de tensiune. Sistemul conform invenţiei este alcătuit dintr-un emiţător şi dintr-un receptor de energie electrică de înaltă tensiune, izolate electric şi ecranate faţă de mediul înconjurător,şi cuplate capacitiv unul cu celălalt, folosind izolaţia acestora şi aerul drept dielectric, şi folosind pământul ca şi conductor de întoarcere a curentului electric, în care emiţătorul este lcătuit dintr-o sursă () de tensiune de curent alternativ, constând dintr-un transformator la secundarul căruia este conectat un condensator () care, atunci când este încărcat la maximum, va conduce la descărcarea tensiunii de pe condensator () pe o bobină (), printr-un eclator (), formând astfel un circuit oscilant care se află în rezonanţă cu un al doilea circuit oscilant, format dintr-o inductanţă () şi o sferă () metalică, iar receptorul, care este în mare parte inversul emiţătorului, este alcătuit din două circuite oscilante, primul circuit fiind alcătuit dintr-o bobină () şi o sferă () metalică, iar cel de-al doilea circuit fiind alcătuit dintr-o inductanţă () şi un condensator ().