PROCEDEU ŞI INSTALAŢIE PENTRU OBŢINEREA VARULUI MĂCINAT FOLOSIT LA REALIZAREA BETONULUI CELULAR AUTOCLAVIZAT
Price not visible for this package
Assignment
No.: RO126203
Date: 29.04.2011
DĂNILĂ OCTAVIAN [RO]
Description:
Invenţia se referă la un procedeu şi la o instalaţie de obţinere a varului măcinat, utilizat pentru beton celular autoclavizat. Procedeul conform invenţiei constă din arderea calcarului conţinând circa 5% bioxid de siliciu, la 1120°C, rezultând var ars, cu timp de stingere Ts = 100...120 s, reziduu la stingere R063 = 1...2% şi putere calorică mare, care se mărunţeşte şi se amestecă în timpul măcinării în proporţie de 90% var cu 10% var hidratat vibrat şi injectat cu aer comprimat la 2,5 bari, amestecul fiind aditivat cu polietilenglicol, 0,4...0,7 kg/t amestec, varul măcinat obţinut prezentând T60 > 60 min, fineţe de măcinare, rest pe sita de 90 μ < 2...4% şi conţinut de oxizi de calciu şi magneziu > 90%. Instalaţia conform invenţiei este alcătuită dintr-un buncăr (1) de depozitare calcar, nişte benzi (2) transportoare, un cuptor (3) de ardere a calcarului, o moară (4) cu ciocane, pentru mărunţirea varului, un siloz (5) din care calcarul este preluat cu nişte transportoare (6, 6') şi dus la o moară (7) în care, dintr-un siloz (8), se dozează cu un dozator (11) varul hidratat şi, printr-o pompă (12), se introduce dietilenglicol dintr-un rezervor (13), produsul finit fiind depozitat într-un siloz (14).