DISPOZITIV DE ACŢIONARE A PENETROMETRELOR
Prețul nu e vizibil în cazul acestui pachet
Atribuire
Nr.: RO128430
Data: 30.05.2013
MARIN EUGEN [RO]
SORICĂ CRISTIAN MARIAN [RO]
RUS FLOREAN [RO]
Descriere:
Invenţia se referă la un dispozitiv de acţionare a unui penetrometru, destinat lucrărilor din agricultură, pentru determinarea statică a rezistenţei la penetrare a solurilor. Dispozitivul conform invenţiei este alcătuit dintr-un cadru (1) metalic, care are, la partea superioară, două plăcuţe (a), prin intermediul cărora se montează, cu nişte şuruburi (2), două plăci (3) laterale, prevăzute, fiecare, cu o articulaţie (b) sferică, demontabilă, la partea inferioară, patru plăci (h) de aşezare, prevăzute, fiecare, cu un pinten (i) metalic, o articulaţie (j) şi cu două găuri (k) prin care intră un bolţ (5) de blocare, iar la partea din spate, o bară (d), două urechi (e) cu un bolţ (f) şi, respectiv, cu două bolţuri (g), un cilindru (4) hidraulic, cu dublă acţiune, care are sudat pe corp o piesă (c) cu două fusuri, iar pe tija de acţionare, fiind montată o piesă (8) sferică şi o placă (6), care sunt montate, prin intermediul unor şuruburi (7), la partea centrală de sus şi la partea centrală de jos, două semilagăre (l) sferice şi, respectiv, două suporturi (m) care, cu ajutorul unor piuliţe (9) şi cu cel al unor şaibe Grower (10), susţin un penetrometru (11) electronic, cu afişare digitală, prevăzut cu o apărătoare (12) şi, pe părţile laterale, cu două culise (n') cu rulmenţi cu bile, liniari, pentru montatea unui sistem (13) de ghidare, format din două bare (o) cilindrice, fixate rigid la capete, prin intermediul unor suporturi (p) şi cu ajutorul unor şuruburi (14), pe cadrul (1) metalic.