METODĂ ŞI DISPOZITIV PENTRU CREŞTEREA REZOLUŢIEI ÎNTR-UN INTERFEROMETRU CU NUMĂRARE DE CODURI ASOCIATE FRANJELOR DE INTERFERENŢĂ
Prețul nu e vizibil în cazul acestui pachet
Atribuire
Nr.: RO126600
Data: 30.08.2011
SIMION SANDEL [RO]
BLĂNARU CONSTANTIN [RO]
Descriere:
Invenţia se referă la o metodă şi la un dispozitiv pentru creşterea rezoluţiei măsurării deplasării într-un interferometru bazat pe codarea franjelor de interferenţă în cuadratură de fază, obţinute la ieşirea optică a interferometrului, în vederea realizării numărării de franje. Metoda conform invenţiei constă din folosirea unui număr de cinci semnale (sin, cos, -sin, -cos şi σ ) analogice generate, pornind de la două semnale (sin şi cos) electrice corespunzătoare unor franje de interferenţă în cuadratură de fază, iar printr-o prelucrare electronică corespunzătoare, cele cinci semnale generează opt funcţii logice (F) binare, ale căror rezultate definesc structura unor coduri de numărare asociate. În timpul unei perioade T = λ /2 se înregistrează 16 astfel de coduri, cu o structură distinctă pentru fiecare T/16 = λ /32 şi o succesiune diferită pentru sensul de deplasare "înainte", respectiv, "înapoi", citirea consecutivă bidirecţională a acestor 16 coduri permite discriminarea sensului de deplasare şi generarea corespunzătoare a comenzii de incrementare/ decrementare pentru un numărător reversibil, al cărui conţinut reprezintă lungimea deplasării (în multipli de λ /32). Dispozitivul conform invenţiei este alcătuit din doi fotodetectori (FD1 şi FD2) pentru detectarea franjelor optice, două convertoare curent-tensiune (A1 şi A2), la ieşirile cărora se obţin cele două semnale (sin şi cos) electrice, două amplificatoare inversoare (A3 şi A4), care produc la ieşire alte două semnale (-sin şi -cos), un sumator inversor ponderat ( Σ ) care dă la ieşire cel de-al cincilea semnal ( σ ), şi un lanţ de opt comparatoare analogice