MĂNUŞĂ ORTOPEDICĂ PENTRU REEDUCARE NEURO-MOTORIE
Prețul nu e vizibil în cazul acestui pachet
Atribuire
Nr.: RO126838
Data: 30.11.2011
PREDESCU GHEORGHE [RO]
Descriere:
Invenţia se referă la o mănuşă ortopedică destinată a fi folosită în kinetoterapie ca aparat complementar, pentru a facilita reeducarea neuromotorie muşchilor flexori extensori ai degetelor mâinilor şi antebraţului în paraliziile spastice ale membrului superior. Mănuşa conform invenţiei este alcătuită dintr-un corp (A) prevăzut cu un înveliş (6) exterior şi o căptuşeală (7), între care este un spaţiu (b) liber, în care, în nişte porţiuni ale corpului (A), este dispus un fir (8) rezistiv al unei rezistenţe (C) electrice, căptuşeala (7) în zona unei manşete (B) fiind introdusă şi fixată în interiorul unui element (12) de rigidizare, tubular, între un capăt (i) deschis ale manşetei (B) şi un vârf al degetului (3) medius, pe o tăietură (c) longitudinală fiind aplicat un fermoar (9) principax6c;, iar în dreptul celorlalte degete (1, 2, 4 şi 5) fiind practicate nişte tăieturi (e) longitudinale, în dreptul cărora sunt fixate nişte fermoare (11) secundare, pe spatele degetelor (1, 2, 4 şi 5) fiind aplicate nişte buzunare (23) longitudinale, în care sunt introduse nişte lamele (25) elastice, iar în alte buzunare (26) orientate longitudinal fiind introduse alte lamele (27) elastice.