METODĂ ŞI DISPOZITIV ELECTRONIC DE CONTROL AL TEMPERATURII UNUI FILAMENT METALIC PRIN MĂSURARE INDIRECTĂ
Prețul nu e vizibil în cazul acestui pachet
Atribuire
Nr.: RO130281
Data: 29.05.2015
PETREUŞ DORIN MARIUS [RO]
ETZ RADU [RO]
PĂTĂRĂU TOMA MIHAI [RO]
FRENŢIU TIBERIU [RO]
DARVAŞI EUGEN [RO]
CADAR SERGIU IULIAN [RO]
Descriere:
Invenţia se referă la o metodă şi la un dispozitiv electronic de control al temperaturii unui filament metalic, prin măsurare indirectă. Metoda de control a temperaturii unui filament metalic, conform invenţiei, constă din determinarea rezistenţei filamentului pe baza valorilor măsurate ale tensiunii pe filament şi a intensităţii curentului prin filament, compararea rezistenţei cu o valoare de referinţă, şi aducerea acesteia la valoarea de referinţă care corespunde unei temperaturi dorite, conform unei caracteristici de variaţie a rezistenţei cu temperatura. Dispozitivul conform invenţiei este alcătuit dintr-un convertor () coborâtor de tensiune în configuraţie sincronă, cu două elemente de comutaţie şi un circuit de control numeric reprezentat de un microcontroler (), în care comanda celor două elemente de comutaţie este realizată prin intermediul unui semnal modulat în factor de umplere, a cărui durată a palierului pozitiv este calculată de microcontroler () pe baza unui algoritm, şi este aplicată elementelor de comutaţie printr-un driver (), sarcina convertorului fiind reprezentată de un filament () metalic a cărui tensiune este măsurată cu ajutorul unui traductor (), şi transmisă microcontrolerului () printr-un convertor () analog-numeric, iar curentul prin filament () este măsurat utilizând un traductor () de curent, şi este transmis microcontrolerului () printr-un alt canal al convertorului analog-numeric, un canal de comunicaţie bidirecţional fiind stabilit între microcontroler () şi un computer () pe care este instalată o aplicaţie pentru utilizator.