SISTEM DE CONTROL AL UNUI TRASEU PARCURS
Prețul nu e vizibil în cazul acestui pachet
Atribuire
Nr.: RO201300011
Data: 30.01.2015
PRIGOANĂ VASILE SILVIU [RO]
Descriere:
Invenţia se referă la un sistem de control al unui traseu parcurs. Sistemul conform invenţiei este constituit dintr-un dispozitiv (I) pentru eliberarea automată a unor documente de transport, alcătuit dintr-o incintă închisă, în care sunt montate: un aparat de scanare a amprentelor digitale şi de recunoaştere a persoanei, un calculator prevăzut cu un soft specializat, care asociază unei persoane identificate un autovehicul repartizat, împreună cu traseul aferent, un monitor şi o imprimantă destinată tipăririi unui document de transport, dintr-un dispozitiv (II) pentru eliberarea automată a unei cantităţi de combustibil care, la rândul lui, este alcătuit dintr-o incintă închisă, în care sunt montate: un aparat de scanare a amprentelor digitale şi de recunoaştere a persoanei, un calculator care asociază unei persoane identificate un autovehicul repartizat şi o cantitate de combustibil permisă de alimentat, şi care, prin intermediul unei sonde litrometrice, comandă unei pompe de combustibil eliberarea unei cantităţi permise, dintr-un dispozitiv (III) pentru analizarea automată a documentelor de transport şi eliberarea automată a unor rapoarte de lucru, alcătuit dintr-o incintă închisă, în care sunt montate: un aparat de scanare a amprentelor digitale şi de recunoaştere a persoanei, un monitor, un scaner destinat scanării documentului de transport, un calculator prevăzut cu un soft specializat, care prelucrează documentul de transport, şi o imprimantă care eliberează un document de transport final, cele trei dispozitive (I, II şi III) fiind coordonate de un alt dispozitiv computerizat, de administrare a flotei.