IMPLANT DENTAR
Prețul nu e vizibil în cazul acestui pachet
Atribuire
Nr.: RO128476
Data: 28.06.2013
ROSU SERBAN MARIUS [RO]
Descriere:
Invenţia se referă la un implant dentar realizat din titan, care se inserează într-o creastă alveolară cu ofertă osoasă redusă, cu scopul de a deveni suport protetic în tratamentul edentaţiilor dentare. Implantul conform invenţiei este constituit dintr-un şurub () endoosos cu o înălţime mică şi un diametru maxim, care este inserat în creasta alveolară osoasă redusă, exploatând-o în întregime, şi dintr-o plasă () subperiostală, cu dimensiuni şi formă potrivite, care se aplică intim peste suprafaţa corticală a osului, armând-o, plasa () subperiostală fiind fixată solidar de şurubul () endoosos prin strângere cu ajutorul unui capac () de vindecare al acestuia, şi care, după integrarea tisulară, într-un al doilea timp chirurgical, este înlocuit cu un bont () proteic, folosit ca sprijin pentru elementul de agregare al suprastructurii protetice, după integrarea tisulară a celor două componente, implantul comportându-se ca un tot, capabil să preia forţele care apar pe el şi să le transmită în mod avantajos la osul înconjurător.